Radu Negru Voda. Partea II – Colectia Centenarul Marii Uniri

Lucrarea aceasta are ca scop prezentarea principalelor dovezi scrise care atestă existenţa lui Radu Negru Vodă: documente, letopiseţe, cronici străine, hrisoave, documente de danie. Partea de carte începe cu explicarea termenului “negru” și implicaţiile lui în identitatea poporului român. Sunt detaliate considerentele geografice, cât şi cele umane care se regăsesc atât în legende, cât şi în cronicile străine, considerente care au stat la baza numelor locuitorilor spaţiului valah. Ȋn cazul personajului nostru, în strânsă legătură cu aceste aspecte, am considerat că “negru” ar fi fost o poreclă, care apoi s-a transformat în nume. Un rol aparte îl are “Viaţa lui Nicodim”, prima cronică românească unde se vorbeşte despre Radu Negru Vodă și care a fost începută ca scriere în primele decenii ale secolului XV peste care s-au făcut adaosuri ulterioare. Ȋn această cronică avem prima menţiune despre existenţa lui Negru Vodă la anul 1285.
Un capitol reprezentativ al cărţii noastre este reprezentat de interpretarea pe care o facem documentului de danie din anul 1291 prin care regele maghiar, Andrei al III-lea, încalcă drepturile românilor din Transilvania, luându-le unele posesiuni (Făgăraş şi Sâmbăta) şi dându-le magisterului Ugrinus la anul 1291, posesiuni care au aparţinut de fapt şi de drept lui Radu Negru Vodă. Ȋn documentul respectiv nu este menţionat Radu Negru Vodă, deoarece a fost excomunicat și considerat schismatic. “Ugrinus-1291” este cel de-al doilea izvor documentar unde se vorbeşte (indirect) despre Radu Negru Vodă. În capitolul următor sunt prezentate informaţiile din cronica rimată a lui Ottokar de Styria unde se face referire la existenţa unui voievod valah la anii 1307 – 1308, deci înaintea lui Basarab cel Mare. Aici se povesteşte despre evenimentul în care voievodul Transilvaniei, Ladislav Kan, îl capturează pe regele Otto şi îl trimite peste munţi, prizonier, “valahului ce era domn peste ceilalţi”. Chiar dacă nici aici nu se pomeneşte numele, este clar că “Valahul “ nu era nimeni altul decât Radu Negru Vodă. “Liantul ” informaţiilor prezentate în această parte de carte este făcută de “Analele lui Giacomo di Pietro Luccari”, capitol unde apare pentru prima oară numele de Negru Vodă, aflat în fruntea statului valah deja constituit la anul 1310. Giacomo Luccari ne prezintă unele informaţii pe care le are de la strămoşul său Nicolo Luccari (contemporan cu nepotul lui Radu Negru Vodă – Nicolae Alexandru). De asemenea, Luccari ne dă ca sursă pentru o parte din informaţiile referitoare la Ţara Românească, Cronica boierului Murgu (cronică pierdută astăzi), boier care se afla în Sfatul Domnesc al lui Dan al II-lea la anul 1426 – 1427. Este clar că informaţiile avute de acesta erau “proaspete” , netrecând nici mai mult de o generaţie de la moartea celui care a înfiinţat statul valah.
Nu în ultimul rând, sunt adunate, prezentate şi comentate cele 19 hrisoave sau documente de danie unde apare Radu Negru Vodă. În rândul lor se distinge Hrisovul lui Matei Corvin de la anul 1488 care a fost catalogat ca fiind fals de către istoricii noştri. Ȋn capitolul aferent acestui document se poate observa demonstraţia autenticităţii lui. Tot la partea de hrisoave vom face pentru prima oară analiza unui hrisov de danie al lui Mircea Ciobanul, emis în data de 3 mai 1549, hrisov care a fost necunoscut sau poate “ocolit” pentru că prezentarea lui ar fi “eliminat” teoriile multor istorici privind începuturile statului valah.
Partea a doua se încheie cu un capitol unde este prezentată o ipoteză nouă şi originală care demonstrează existenţa lui Radu Negru Vodă: filiaţia Domnească. În tradiţia poporului român se obişnuia ca nepoţii să poarte numele bunicilor sau străbunicilor. Acest fapt este întâlnit şi în rândul domnitorilor valahi unde numele cel mai uzitat este Radu. De asemenea, prezentarea mormântului numărul 10 şi aducerea argumentelor care să ateste că într-adevăr este mormântul lui Radu Negru Vodă reprezintă un capitol important al acestei părţi şi al lucrării în sine. Se pot vedea aici ipoteze noi pentru istoriografia noastră şi interpretări originale ale însemnelor heraldice aflate pe îmbrăcămintea celui înhumat, precum şi pe mormânt. Această parte de carte se încheie cu prezentarea bisericilor şi cetăţilor construite de Radu Negru Vodă, similare de o parte şi de alta a Carpaţilor ceea ce reprezintă un alt argument al existenţei descălecatului. Tot aici expunem o informaţie nouă şi cu totul inedită pentru istoriografia noastră din care reiese, după cum scrie cronicarul sas Thomas Tartler, că prima școală românească, cea din Șcheii Braşovului şi biserica Sfântul Nicolae din Braşov sunt constituite pe un teren primit de români la anul 1292 de la saşi, iar în schimbul acestui teren, Radu Negru Vodă oferă masivul Postăvaru. Însăşi denumirea muntelului în limba germană “Sculergebirge” – Muntele şcolii, întăreşte autenticitatea informaţiei.
Punând cap la cap toate informaţiile care reies din dovezile aduse în lucrare, considerăm că este de netăgăduit a afirma că Radu Ngru Vodă este doar produsul imaginaţiei poporului român, produs care ȋn accepţiunea unor pseudoistorici, ȋncearcă să legitimizeze ȋntemeierea Ţării Româneṣti sub oblăduirea unui voievod român viteaz cu veleităţi de erou, venit din Transilvania. Demonstrând că ”anul 1215” este o eroare ṣi punând cap la cap toate informaţiile date de documente ṣi cronici, rezultă faptul că Radu Negru Vodă (cca.1255/60 – 1315) a ales drumul surghiunului, descălecând în Ţara Românească, însoţit de supuşii lui în anul 1290 şi întemeind Ţara Românească. A fost căsătorit cu Marghita (Margareta) şi a avut cel puţin un copil, Vlaicu/Ivancu Basarab. Soţia lui Radu era de naţie maghiară şi era catolică, cea care va iniţia construcţia Bisericii Catolice din Câmpulung, precum şi altarele de rit catolic în Mănăstirea Cetăţuia Negru Vodă şi Mânăstirea Corbii de Piatră. Radu Negru va construi în Câmpulung două biserici, una ortodoxă, terminată şi sfinţită în anul 1315 şi una catolică, pentru supuşii lui catolici, fideli. Întemeitorul Ţării Româneşti va trece la cele veșnice în anul 1315, conducerea destinelor locuitorilor acestei ţări trecând în mâinile fiului acestuia, Vlaicu (Ivancu) Basarab cel Mare, numit în istoria oficială, ca şi Basarab I.
În ceea ce priveşte decizia “descălecatului”, acesta a fost o măsură cu un profund caracter politic, pe un fond foarte complex al evenimentelor vremurilor respective. Practic, Radu Negru Vodă a fost omul momentului, cea mai bună soluţie care ar fi adus stabilitate în zonă. Radu Negru Vodă la conducerea cnezatelor unite muntene devenea un zid foarte puternic împotriva Coroanei Maghiare şi totodată un factor de liniște pentru Nogai (al cărui vasal se pare că Radu Negru Vodă a devenit), care putea supraveghea liniştit zona Balcanilor şi în acelaşi timp, își sporea considerabil forţele şi sansele de câştig în eventualele conflicte armate cu maghiarii.
Istoria ne confirmă faptul că Nogai era un bun strateg şi diplomat, el fiind cel care a tras sforile pentru punerea la conducerea Hoardei de Aur a mai multor hani. Poate fi considerat o adevărată “eminență cenuşie” a Hoardei de Aur. Ca atare, Radu Negru Vodă a fost pentru el un pion foarte important. “Strămutarea” şi acceptarea lui Radu Negru Vodă de către valahi se face sigur cu concursul hanului Nogai. Cunoscute fiind abilităţile diplomatice ale acestuia menţionate mai sus, este clar că a găsit în Radu Negru Vodă cea mai bună soluţie în a mulţumi pe toată lumea. Nogai a luat în calcul următoarele considerente :
– Venind din Transilvania, Radu Negru Vodă îi cunoştea foarte bine pe maghiari, sistemul lor de luptă şi era un atuu în plus, având lângă el un aliat care i-ar fi facilitat mai ușor victoriile asupra maghiarilor.
– Nogai cunoştea probabil faptul că în urma incursiunii lui Radu Negru Vodă în fruntea armatelor maghiare la anul 1285, valahii precum şi căpeteniile acestora l-au privit pe descălecător ca pe un salvator. Astfel, impunerea lui ca şi conducător al valahilor ar fi fost una foarte ușoară, făra a avea oprelişti din partea conducătorilor cnezatelor muntene, cu care Radu Negru Vodă a legat relaţii de prietenie.
– Emirul de la Isaccea a fructificat în favoarea sa, faptul că Radu Negru Vodă era român. Un român putea fi acceptat conducător de către români, mai uşor decât unul de altă naţie.
Cel mai bun argument al faptului că înainte de Basarab cel Mare exista un stat valah bine închegat ne este dat de Ștefan, fiul comitelui cuman, Parabuch din Severin, care declara la anul 1325 că puterea regelui Carol Robert ”nu poate întru nimic să stea împotrivă şi să se compare cu puterea lui Basarab”. Vorbele lui sunt garanţia faptului că Ţara Românească nu era un stat puternic creat peste noapte de “Sfântul duh al istoricilor ”, un stat pe care Basarab nu avea cum să îl formeze în cei câţiva ani de domnie, ci era un stat unitar, cu o economie, viaţă socială şi putere armată de excepţie, consolidat în cei 24 de ani de domnie a lui Radu Negru Vodă.

Radu Negru Voda. Partea I – Colectia Centenarul Marii Uniri

Lucrarea este disponibila AICI

Cristian Mosneanu

Comentariu

ArabicChinese (Simplified)EnglishFrenchGermanHungarianItalianPortugueseRomanianRussianSpanishTurkish