Istoria ca un jurnal

Istoria, ” această pulbere care rămâne în clepsidra timpului “, nu este nici mai mult nici mai puțin decât un jurnal de călătorie al istoricului. Dacă ȋn mod normal ȋntr-un jurnal ȋţi consemnezi meticulos evenimentele petrecute pe zile, ore, clipe…, ȋntr-o carte de istorie cercetătorul redă evenimentele, având ca puncte de reper borne plasate inegal în timp.  Deși evenimentele sunt redate ȋn jurnal pas cu pas – ele reflectă totuși viziunea  celui care le notează, viziune cernută prin filtrul propriei minți, în care presară picături de subiectivism,  uneori mici alteori mai mari. Ȋn oglindă cu cel care consemnează ȋn jurnal, istoricul va reda evenimentele, trecând prin filtrul propriei gândiri. De asemenea, evenimentele  sunt la rândul lor  încadrate de limitele autorului, de doza de părtinitate care se regăsește ȋn “obiectivismul” pe care și-l impune de la început și chiar de propria imaginaţie ȋn care ȋşi crează un Univers al evenimentelor.

Cum o dimineață ȋnsorită, ȋncadrată de rouă dă viață naturii, poate fi zugravită ȋn imagini sumbre de către omul a cărui stare de spirit negativă este ȋnsuşită din nedreptătile contextului unde ȋşi duce  de-a buşilea subzistență, așa și fizionomia unui episod social petrecut într-o anumită eră care este vitală pentru majoritatea semenilor poate fi zugrăvit în culori lombroziane. De aceea, consider că, indiferent de consemnări, a vedea partea plină a paharului face ca orice scriere să fie ȋnvăluită de o aură celestă care se poate proiecta ȋn emoţii şi stări de spirit pozitive ȋn sufletul cititorului.

 Că acceptăm sau nu,  trăim  ȋntr-un multi-cosmos format din universul real-palpabil pe care îl atingem cu tălpile și ȋl pipăim cu buricele degetelor, un alt Univers al conștiinței, imaginaţiei și simțirilor – cel care reprezintă poarta către umanizarea propriei noastre ființe  și nu  ȋn cele din urmă visul (ca o altă realitate) unde subconştientul proiectează contopirea dintre experiența palpabilă și trăirea profundă ȋncadrată de polii fericirii sau ai deznădejdii. Ca atare, jurnalul reprezintă doar prelungirea încrustată a celor trei lumi în care coexistăm. Cartea de istorie este ȋn aceeași notă. Ea redă evenimentul prin filtrul realității în care se proiectează istoricul, trăirea care i-a fost creată ȋn momentul conştientizării consemnărilor și reflexia ȋmbinării primelor două realități prin care este trecut evenimentul care se dorește a fi imprimat ȋn esența scrierii.

 Istoria ca  redare a unui jurnal trivalent al cercetătorului poate fi privită din două unghiuri diferite:

         A  celui care poate  vedea doar trunchierea a ceea ce el consideră că ar fi trebuit să fie un adevăr.

       A celui care poate vedea partea ȋnsufleţită dintr-o scriere, cel care ȋncearcă să intre ȋn profunzimea evenimentelor, analizând și punându-și ȋntrebări ajungând astfel să ȋși creeze o opinie proprie pe baza a ceea ce a deslușit din ce i-a fost prezentat.

De ce istoria ca un jurnal? Fireşte, cercetătorul clasic va afirma că istoria este o ştiinţă. Ceea ce este corect, ȋnsă noi aici nu discutăm de normele ştiinţifice ȋn care trebuie să se încadreze o scriere, ci de viziunea de ansamblu a cadrului ȋn care este plasat sau se proiectează cercetătorul. Tot ceea ce are ȋnceput şi sfârşit poate fi ȋncadrat ca o călătorie (inclusiv cercetarea unui subiect istoric), iar pecetea care dă ecou ȋn eternitate oricărei călătorii este jurnalul.

Ce legătură are “istoria privită ca un jurnal” cu  Petru Dimitrie Cercel, personajul central al lucrării noastre? Diferenţiat faţă de oricare alt voievod muntean, ȋntreaga existenţă a lui Petru Cercel  se poate ȋncadra ca fiind o călătorie continuă, atât ȋn plan fizic cât şi spiritual. Nici un alt domn român nu și-a dus existenţa atât de nestatornic cum a făcut-o personajul nostru, străbătând aproape tot Imperiul Otoman (Anatolia şi Rumelia), cât şi ȋntreaga Europă, intrând ȋn contact cu iluştrii oameni ai vremurilor respective. Călătoria şi evoluţia ȋn plan spiritual izvorăsc la Petru Cercel dintr-o calitate morală cu iz confucianist: ştia să dăruiască fără a cere nimic ȋn schimb. Când lucrul acesta este făcut ȋntr-un mod care nu poate fi considerat pământesc datorită harului vorbirii şi a bunătăţii sufleteşti, apropierea oamenilor de el nu poate fi decât rezultatul acestui fapt, oameni care ajung să ȋşi dorească să stea ȋn preajma lui şi nu ȋn ultimul rând să îşi dorească să ȋl răsplătească fie doar și pentru simplul fapt că au avut onoarea şi norocul să cunoască un om atât de deosebit.

Mereu am considerat că un sculptor, fie el atins şi de genialitatea lui Brâncuşi, nu poate da viață veşnică propriei creaţii dacă materialul pe care ȋl ciopleşte este rigid şi sfărâmicios. Acest lucru se potriveşte ca o mână ȋntr-o mănușă şi ȋn cazul lui Petru Cercel. Călătoria lui iniţiatică prin viaţă nu ar fi făcut ca el să fie recunoscut ca o adevărată forţă spirituală chiar şi de pastorul sfintei biserici apostolice, dacă nu ar fi avut reale calități native care să ȋl facă să treacă prin filtrul propriei existenţe informaţiile ȋnsuşite şi evenimentele parcurse,  iar fiecare trăire să devină pentru el izvor de ȋnţelepciune. Credeţi dumneavoastră că Pierre de Ronsard, cel mai mare poet umanist francez, şi-ar fi petrecut ore ȋn şir dezbătând cu principele valah ȋn cazul ȋn care nu ar fi avut de ȋnvăţat de la acesta? Mai cunoaşteţi vreun alt personaj din istoria universală de care să se fi ȋndrăgostit atât soţia favorită a sultanului, cât şi sora regelui Franţei? Limitatele mele cunoştinţe istorice ȋmi spun că nu, dar chiar și dacă ar mai exista, tot este un fapt unic şi inedit ȋn acelaşi timp.

Fragment din lucrarea  : “Petru Dimitrie Cercel, gentilomul valah care a fermecat Europa”, disponibila aici : https://www.librex.ro/petru-dimitrie-cercel-gentilomul-valah-care-a-fermecat-europa.html?ref=search

 

Cristian Mosneanu

 

Comentariu

ArabicChinese (Simplified)EnglishFrenchGermanHungarianItalianPortugueseRomanianRussianSpanishTurkish
Cere informatii